Salvează o școală

– împreună cu deputatul Denisa Neagu

Situația educației naționale este un subiect prioritar pentru dezvoltarea și modernizarea României și un subiect foarte important pentru cetățeni. În ultimii 10 ani, în România s-au închis mii de școli, majoritatea în mediul rural –  în timp ce, în zeci de orașe se învață în 2 sau 3 schimburi pentru că nu sunt școli suficiente și nici nu s-au mai construit alte unități școlare. Conform datelor existente în sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, numărul de unități de învățământ închise în anul școlar 2017-2018 este de 743, iar în anul școlar 2018-2019 este de 367.

Obiectivul este reconversia cât mai multor școli abandonate (clădiri + teren) în noi proiecte socio-culturale necesare pentru UAT-urilor respective.

Posibile destinații ale școlilor abandonate:

  • Centru pentru Vârstnici
  • Școală de Meserii
  • Creșă / Grădiniță
  • Dispensar / Farmacie
  • Bibliotecă Modernă
  • Locuințe Sociale


Împreună cu Denisa Neagu, colega mea deputat de București, am demarat proiectul “Salvează o scoală abandonată”, salveazaoscoala.ro prin care vrem să implicăm cetățenii și comunitățile locale în a găsi soluții pentru reconvertirea cât mai multor școli abandonate.

Împreună cu Denisa Neagu am vizitat 30 de școli din 20 de localități, din 5 județe. Încercăm să găsim soluțiile cele mai potrivite de reconversie pentru fiecare în parte.

Skip to content