RAPORT ACTIVITATE

2024 ian - iun

Activitate de deputat

Prezență la lucrările Parlamentului
0 %
Luări de cuvânt
0
Propuneri legislative co-semnate
0
Interpelări
0
Moțiuni
0

Membru În Comisia de Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului

Prezență la lucrările comisiei
0 %
Ședințe
0
Proiecte votate
0

Proiecte DEPUSE

E-rețeta

Rețeta de la medic pe telefon. Proiect USR prin care Ministerul Sănătății ar fi obligat să creeze o platformă prin care medicii de familie din România să poată emite rețete electronice pentru pacienți și în care se văd în timp real stocurile de medicamente din farmacii.

Am depus o propunere legislativă prin care rețetele medicale, denumite “prescripții medicale” în termeni de specialitate, să fie emise în format electronic, iar stocurile de medicamente din farmacii să poată fi văzute online în timp real. Este absolut revoltător faptul că în România anului 2024 medicul scrie de mână rețetele pe bucăți de hârtie. Pacientul ia apoi bucata de hârtie și în drum spre farmacie se chinuie să înțeleagă ce anume are de luat de acolo. Am văzut că în Polonia este foarte ușor să primești rețetă de la medicul de familie, fie îți dă cod QR, fie un PDF, ea ajunge la tine pe telefon foarte repede, e 100% digitală și ți-o păstrezi în telefon dacă vrei, nu în sertarul cu hârtii de acasă. Am propus ceva similar și pentru România.

Proiectul prevede emiterea rețetelor electronice prin intermediul unei Platforme unice pentru prescripțiile medicale, platformă integrată atât cu Dosarul electronic al pacientului (DES) cât și cu Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Ministerul Sănătății trebuie să creeze această platformă, iar medicii au obligația să treacă la folosirea ei gradual, în termen de 3 luni de la data intrării în funcțiune.

De asemenea, proiectul mai prevede un aspect foarte important: stocurile de medicamente să poată fi consultate în timp real de către pacienți, tot prin intermediul Platformei. În România de astăzi, pentru a putea achiziționa toate medicamentele de pe o rețetă, un pacient trebuie să meargă la 2-3 farmacii. El nu are de unde să știe care este stocul pentru anumite medicamente într-o farmacie. Și așa se face că farmacistul ia rețeta și spune: nu avem decât x și y de aici. Și apoi pacientul trebuie să meargă în altă farmacie, în căutarea medicamentelor care i-au fost prescrise. Acest lucru nu este normal, pacientul ar trebui să poată să găsească rapid pe internet farmacia care îi poate oferi toate medicamentele prescrise de medic.

Deși în România există legislație privitoare la emiterea de rețete electronice încă din 2012, sistemul gândit la vremea aceea este disfuncțional și nu a putut fi folosit pe scară largă. Soluțiile informatice care au fost folosite atunci sunt complet depășite față de cele care există astăzi. E ca și cum am încerca să organizăm o videoconferință cu sute de participanți pe un calculator din anii 90. De aceea, este nevoie de o regândire a soluției informatice, dar și de obligarea guvernului să se angajeze în aceste reforme care să facă experiența medicală mai ușoară pentru pacienții din România.

Fără sedii date de stat la partide-fantomă

Am depus un nou proiect de lege pentru a completa Legea nr. 334/2006. Este vorba de sediile partidelor politice. 

Prin acest proiect, propun ca partidele care nu au reprezentanți aleși de cetățeni nici în primării nici în Parlament să nu mai aibă dreptul la sedii date de stat. În acest moment, avem cel puțin 3 partide la nivel de București care deși nu au niciun primar, consilier local sau parlamentar, continuă să beneficieze de sedii în locații centrale din București. Este vorba despre Partidul Noua Generație Creștin-Democrat al lui Gigi Becali, Partidul România Mare și încă unul numit PLAN. 

Este cel puțin incorect față de cetățenii care plătesc taxe și impozite că aceste imobile sunt date aproape gratuit spre folosință unor partide care pur și simplu nu mai există. Statul și autoritățile publice locale ar trebui să aibă pârghii legislative cu ajutorul cărora să le poată recupera și refolosi. De ce să lăsăm o clădire mare și spațioasă complet nefolosită când ea ar putea fi recuperată și reamenajată ca centru comunitar spre exemplu? Sau creșă? Cel mai probabil contractele de închiriere care au fost încheiate cu acești “băieți deștepți” sunt făcute pe 49 de ani. Dar acum dorim să introducem în Lege o pârghie prin care autoritățile să le poată rezilia.

Circuitul inchirierilor

Proiect USR pentru chirii – procedură simplificată de declarare a închirierilor, taxe reduse pentru prima proprietate închiriată, viză de reședință automată

Proprietarii care își declară contractele de închiriere la ANAF ar putea beneficia de un sistem reformat al închirierilor de imobile, conform unui proiect depus de deputatul USR Alin Apostol. Proiectul pune accent pe digitalizare, prin eliminarea formularului 168 și automatizarea procesului de eliberare a vizei de reședință. De asemenea, proiectul prevede diminuarea impozitului perceput pentru prima proprietate imobiliară închiriată de la 10% cum este acum în Codul fiscal la 5% și eliminarea plății asigurării de sănătate pentru aceste imobile.

Marea majoritate a românilor care dau în chirie nu au decât un apartament pe care îl închiriază și, la fel, marea majoritate sunt deja plătitori de taxe pentru sănătate la locul de muncă sau afacerea lor. De aceea am gândit acest proiect care vine în sprijinul tuturor. Pe de-o parte, vrem să încurajăm legalizarea contractelor de închiriere și declararea acestora la ANAF, iar pe de altă parte vrem să eliminăm taxele cu care PSD-PNL împovărează inutil cetățenii. Prin ceea ce propunem noi, toată lumea are de câștigat: statul câștigă pentru că crește numărul de chirii declarate la ANAF, proprietarul câștigă pentru că nu mai e cocoșat de taxe, iar locatarul beneficiază de viză de reședință fără să mai facă 2 drumuri pe an la Evidența Populației.

Un alt punct foarte important este modul în care se declară aceste chirii. Chiar dacă proprietarul are bune intenții și își dorește să declare bunul închiriat, de multe ori completarea formularului 168 pe site-ul anaf este un proces care descurajează, pentru că este complicat. Vrem să renunțăm la formularul 168, iar în locul lui să fie un formular integrat pe site-ul anaf, care să poată să fie completat extrem de ușor, fără să fie necesară descărcarea acestuia pe computerul/telefonul propriu.

De asemenea, proiectul prevede ca ANAF să transmită către Evidența populației informațiile despre bunurile imobile închiriate, astfel încât locatarilor să le fie emisă viza de reședință automat, în format electronic, fără să fie nevoie de deplasarea acestora la ghișeu. Am prevăzut ca cei care nu doresc să le fie emisă viza de reședință să poată refuza eliberarea acesteia.

O altă problemă majoră pe care o avem în special în București, dar și în orașele mari ale țării este procesul extrem de birocratic în obținerea vizei de reședință. Marea majoritate aleg nici să nu și-o facă și stau 5-10 ani cu buletine cu domiciliu în alte județe, dar fără să-și declare reședința. Își schimbă buletinele schimbă abia când își cumpără un apartament, dar viza de reședință e total absentă din ecuație. Vrem să încurajăm procesul de emitere a vizei de reședință și de aceea am gândit un sistem în care ANAF pur și simplu dă forward către Evidența populației la informații, iar viza se eliberează electronic, fără vizită la ghișeu. Desigur, nimic nu se va schimba în procesul actual de emitere a vizei de reședință. Ea va putea fi emisă la cerere. Noi doar adăugăm o modalitate suplimentară de emitere a acesteia. Interesul major pe care-l avem în acest proces este să știm și noi câți oameni locuiesc în București și în orașele mari, în mod real. Câți oameni au nevoie de spațiu verde, de școli, de spitale, câți au nevoie de trotuare, de iluminat public, de șosele, de piste de bicicletă, câte deșeuri se produc, câtă energie se consumă. Pentru că, vrem nu vrem, despre asta este vorba. Un oraș cu 1,8 milioane de locuitori pe hârtie produce altfel de deșeuri față de un oraș cu 2,5 sau 3 milioane de locuitori, iar înregistrarea tuturor e un prim pas pentru a crește nivelul de trai și a gândi politici publice adaptate nevoilor reale ale marilor centre urbane ale țării.

Îmbunătățirea legislației electorale la locale și europarlamentare

Proiect USR pentru a descuraja fraudele din secțiile de votare la alegerile prezidențiale și  parlamentare

În contextul în care 1,5 milioane de voturi au fost anulate sau pierdute la alegerile din 9 iunie și având în vedere neregulile întâlnite în secțiile de votare, în special în sectoarele 1 și 2 din București, am inițiat alături de colegii mei, Diana Buzoianu, Radu Mihail și Iulian Lorincz, o serie de modificări legislative care să asigure corectitudinea procesului electoral la următoarele alegeri. Proiectul depus are ca scop descurajarea fraudelor din secțiile de votare și prevede următoarele măsuri:  

  1. Obligația președintelui de secție de a înregistra orice sesizare scrisă cu privire la nereguli produse în timpul procesului de votare.
  2. Introducerea unei modalități alternative de a raporta neregulile în cazul în care președintele refuză să înregistreze sesizările primite. Acestea vor putea fi transmise prin mijloace electronice către birourile electorale județene, care vor avea obligația de a le soluționa în cel mai scurt timp posibil. 
  3. Introducerea unei rubrici separate în procesele-verbale pentru a da posibilitatea membrilor secțiilor de votare să consemneze motivele pentru care refuză semnarea acestora. La momentul actual, doar președintele poate face mențiuni în procesul-verbal. 
  4. Sancțiuni mai aspre pentru președinții secțiilor de votare care încalcă legea. 

 

Alegerile din 9 iunie au fost marcate de haos și fraude sistemice. Anul acesta mai urmează două rânduri de alegeri extrem de importante. Este de datoria noastră să apărăm fiecare vot și să ne asigurăm că asemenea situații nu se vor mai repeta. Măsurile pe care le propunem pot asigura un proces electoral transparent și corect. Să nu uităm că o bună desfășurare a alegerilor este garantul democrației, iar un proces electoral corect este în interesul societății per ansamblu.

Inițiativa face parte dintr-un pachet legislativ USR menit să asigure corectitudinea procesului electoral. Primul proiect din pachet, depus luna trecută, prevede introducerea buletinelor de vot pe o singură pagină, astfel încât cetățenii să poată aplica ușor ștampila, fără a mai exista riscul imprimării acesteia pe alte pagini, cu consecința anulării votului.

Turul Parlamentului pentru elevi

Pe 12 ianuarie 2024 am fost gazda unui grup de elevi de la clasele a V-a, a VI-a și a VII-a la Parlament, în cadrul programului “școala altfel”. Le-am arătat acestora câteva dintre sălile impozante din clădire, prezentându-le pe scurt cum au fost construite și ornate. Copiii au fost impresionați de clădire, au făcut fotografii și au pus întrebări.

După acest tur ghidat, am avut o discuție interactivă despre activitatea parlamentului și i-am invitat sa fie parlamentari pentru o zi să propună diverse legi. Au venit cu foarte multe idei de legi: să se interzică temele pentru acasă, să se facă mai puține ore, să aibă acces la curtea școlii mai mult timp, să se interzică testele neanunțate și altele.

Îmi face mereu plăcere să primesc grupuri de elevi în vizită la Parlament. Cred că democrația se învață de la vârste fragede și sper că au rămas cu 2-3 informații utile după vizita de astăzi.

Audiențe

Rezumatul discuțiilor:

  • probleme locale;
  • abuzurile de putere ale agenților de poliție și neputința cetățenilor de a se apăra în instanță;
  • Legea Asociațiilor de Proprietari;
  • dezvoltarea României.

CAMPANII DE STRADĂ

Această jumătate de an a fost marcată de campaniile electorale pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare. Am ieșit în stradă alături de colegii mei din USR pentru a strânge semnături, pentru a vorbit cu cetățenii și a-i convinge să voteze o Românie modernă. Am întâlnit foarte mulți cetățeni care au sprijinit aceste demersuri și ne-au încurajat să continuăm să susținem cauzele noastre.

Transparență

Distribuție cheltuieli sumă forfetară

Skip to content