Trăim în epoca digitală, însă nu toți. Mulți români și chiar instituții publice nu apartin acestei epoci.

România este pe penultimul loc la capitolul abilități digitale (31%), urmată de Bulgaria (28%). În ultima statistică publicată de Eurostat: 1 din 4 români nu au folosit niciodată internetul acasă sau nu au acces deloc la internet. Vorbim de reforma rapidă a învățământului, însă contextul actual mă face să spun că o reformă a educației trebuie să includă (de urgență) proiecte de creștere a abilităților digitale. Și poate ar trebui să extindem acest deziderat la nivelul întregii societăți. România rămâne înapoiată și din cauza acestui „analfabetism digital”. Reforma educației trebuie să crească abilitățile digitale și să fie dublată de accelerarea dezvoltării rapide a infrastructurii. Avem încă școli fără calculatoare și internet. Trebuie să dezvoltăm rețeaua broadband, căci avem încă zone rurale și urbane fără acces la internet.

Vineri am fost la Camera de Comerț Americană și împreună cu domnul Emil Onea, președintele Uniunii Profesorilor de Informatică din România am discutat despre nevoia de Alfabetizare Digitală și Tehnologia Informației încă din ciclul primar.

Acest proiect presupune 5 etape:
1. Dotarea tuturor laboratoarelor școlilor cu tehnologie adaptată vremurilor actuale. Deși media vorbește des despre acest lucru, este foarte ușor de implementat și nu sunt costuri financiare mari.
2. Pregătirea profesorilor de informatică actuali și noi cu ajutorul specialiștilor din domeniu. Acesta este punctul nevralgic al proiectului. Trebuie să convingem industia IT să se implice în mod activ pentru a trece peste acest impediment.
3. Găsirea și pregătirea în mod extensiv de noi profesori de informatică și aici avem nevoie de suportul organizatiilor nonguvernamentale și al Ministerului Educației.
4. Curriculum TIC actual trebuie extins, actualizat și cât mai flexibil posibil. Aici este nevoie de viziune și voință politică și ma voi lupta pentru a o găsi.
5. Adaptatea procesului de predare al orelor de informatică la secolul 21, implicând în acest proces specialiști din domeniu. Acest punct este un plus important, dar nu esențial și nu se poate realiza peste tot.

Consider că Informatică trebuie să fie una dintre cele mai importante materii din trunchiul comun, trebuie adaptată în timp real și trebuie să fie cât mai atractivă pentru elevii de la clasa a 3-a până la a12-a. Informatica, nu numai că poate aduce competențe digitale atât de necesare cam peste tot în câmpul muncii din anul 2021, dar duce și la dezvoltarea gândirii analitice și critice a elevului.